miercuri, 28 octombrie 2009

Dupa 20 de ani... Incotro?




Anul acesta se implinesc 20 de la caderea regimului ceausist din Romania dar ne-am putea intreba totusi din '89 si pana acum cati ani de democratie a avut pe deplin tara noastra si cati va mai avea? La prima intrebare raspunsul este foarte relativ si depinde foarte mult din ce aspecte este privit pe cand la a doua intrebare, din punctul meu de vedere, raspunsul este mult mai usor de dat pentru ca depinde de putine aspecte care depind de evenimentele din viitorul apropiat si anume alegerile din noiembrie respectiv decembrie. De ce afirm acest lucru? Sa privim un pic in istoria secolului XX si observam ca ne aflam in circumstate asemanatoare cu anumite evenimente din trecut. Si anume: Criza economica(1929-1933) care avea aceleasi simptome, manifestari si tratamente ca si cea de acum, adica exces de productie fata de cererea de piata, indatorari excesive ale populatiei, somaj, falimente bancare, caderi de bursa iar salvarea a venit prin interventia statului asa cum se discuta si la ora actuala la nivel inalt privind combaterea crizei cu un program asemanator cu "New Deal".
Al doilea eveniment ce sper ca sa nu se repete desi are multe sanse sa se produca, este faptul ca dupa o perioada de criza si de scadere drastica a nivelului de trai a populatiei, se deschide usor un drum spre o dictarura sau a unui sistem totalitarism ce poate fi instaurat cu nu prea multe eforturi ci doar prin propaganda si pe sub nasul alegatorului apeland la mesaje populiste, demagogice, determinandu-l pe cetatean sa creada ca e singura cale de a scapa de calvar. Tot in istorie recenta a secolului XX apar figuri care au instaurat aceste sisteme autoritare atacand si sabotand institutia ce este garantul democratiei intr-un stat, Parlamentul. Personalitatiile: Lenin, Hitler, Stalin, Ceausescu toti si-au impus dictatura, forta si controlul limitand puterea de decizie a parlamentului si mai mult decat atat transferand-o in mainile lor si a guvernului facut de ei. Mecanismul e simplu: Un stat functioneaza dupa legi, detii puterea de a face legi conduci acel stat.
Pe 22 noiembrie, pe langa buletinul de vot pentru algerea presedintelui tarii primim, un buletin de vot in urma hotararii organizarii de referendum privind reducerea numarului de parlamentari si un altul pentru un sistem unicameral. Pretextul reducerii numarului ar fi criza economica si reducerea cheltuielilor din bugetul public. Bogdan Olteanu, fost presedinte al Camerei Deputatilor, a declarat intr-o emisiune ca SRI-ului i-a fost alocat un buget de 10 ori mai mare decat cel al Parlamentului. Foarte bine gandit pentru economisirea in cea ce priveste banul public din cate vad. Un alt motiv SA VOTEZ NU ar fi ca nu este specificat clar in functie de ce un parlamentar isi pierde calitatea si un altul nu. Asa ca un detaliu de care nu s-a tinut cont a fost ca toate tarile membre UE au parlament bicameral numa noi trebuie sa vaslim contra curentului.
Parlamentul la noi in tara, din pacate, nu se afla printre institutiile cotate cu incredere de catre populatie iar sentimentul pe care cetatenii il au este ca sunt sfidati continuu de el si de cei care il compun. Speculand acest sentiment intr-un mod populist si demagogic se poate ajunge ca numarul de voturi DA sa fie mai multe decat cu nu si consecintele pe viitor sa fie destul de neasteptate sa zicem asa. Acest sentiment poate induce ideea de razbunare a cetatenilor fata toate greselile si incompetentele acestei institutii cea ce e complet fals. Pentru razbunare exista alegeri parlamentare si exista alte cai,diferita de aceasta, de a sanctiona o persoana fie ea si deminitar public.
Sper ca istoria sa nu se repete iarasi indiferent de rezultatul referendului dar preventiv, parea mea, este indicat SA VOTAM NU! Cat despre cine sa votam presedinte... pe acela care il consideram un aparator al valorilor statului de drept si al democratiei si tot odata un albitru intre puterile statului, capabil sa reprezinte tara in relatiie externe dar un mediator intre forta politica si forta civila. E la decizia fiecaruia care candidat se muleaza cel putin pe aceste criterii dar si o responsabilitate pentru ce va urma in urmatorii 5 ani!
Video

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Impresii de campanie!!!

Nu doar politicienii fac impresii in campanii ci si campaniile iti pot face o impresie indiferent cu cat interes o privesti. Daca ar fi sa intrebi pe oameni pe strada ce impresie au despre campaniile de la noi majoritatea spun ca este o perioada in care unii isi lauda realizarile, altii le critica deoarece nu sunt bune iar partea cea care-i dezgusta este aceea a promisiunilor. O alta impresie a oamenilor este aceea ca politicienii risipesc banii publici pentru a obtine niste functii si privilegii care numai prin votul cetatenilor le pot dobandi. Sunt false impresiile astea? Au radacini in realitatea de zi cu zi?
I think is time for a change! Yes we can! Cam asa spunea Obama in campanie. In Romania "Is time for a change" dar intrebarea " We can?" Aici ma refer la schimbarea sistemului, la modul cum el actioneaza si a clasei politice. We can? E cam greu! M-am uitat pe youtube la cum a descurs campania electorala in SUA. Foarte mare diferente intre ce s-a intamplat la ei si cum se face la noi.
In primul rand in discursuri putea fi observata clar diferenta dintre un democrat si un republican. Aici inafara de jos Basescu, afara cu Geoana, impuscati-l pe Antonescu, si executati-l pe Oprescu nu prea auzi. La ei se vorbea de cum va decurge o guvernare democrata sau una republicana dar nu cu texte de genu "1000 de km de autostrazi", ''20000 de euro celor care se intorc in tara'' sau ''50% in plus la salariile profesorilor''. Ce m-a impresionat a fost bunul simt in atacurile electorale, si anume argumentele pro sau contra pe o anumita chestiune cum ar fi razboiul din Irak sau Afganistan, traversarea crizei si rezolvarea chestiunilor ce tin de probleme sociale. In State, McCain a plecat din postura de erou national si tot odata din postura de veteran a unui razboi foarte dur. Presupunand ca in tara noastra, in vremurile de azi s-ar fi inscris in cursa un fost veteran a unui razboi, pun pariu ca in campanie adversarii l-ar fi acuzat fara a ezita de crime de razboi, instaurator de dictarura militara dand la o parte toate sacrificile personale ale acelui om din motivul ca politicianul roman este un populist excesiv, si se foloseste si de cea mai joasa si parsiva metoda de combat, lasand deoparte fair-play-ul si cum s-ar spune cei 7 ani de acasa spre atingerea scopului, preluarea de functii, putere si beneficii pentru satisfacerea personala si a grupurilor de interese ce graviteaza in jurul lui.
Am privit cu admiratie discursurile lui Obama, discursurile lui McCain si cele ale lui Hillary Clinton si consider ca sunt profesori universitari iar clasa politica din Romania poate fi considerata o grupa de studenti care au foarte multe restante, absente si nu in ultimul rand cursuri de recuperat.
Mesajul meu e ca ar trebui ca sa mergem in numar cat mai mare la vot, sa alegem pe cel care ne reprezinta desi e greu sa alegi dintre variante rele pe cea mai putin rea. Fiecare popor isi merita soarta precum si-a ales conducatorii!!!