vineri, 19 iunie 2009

Secolul vitezei la 60 km/ora

Am parcurs cu trenul Arad-Timisoara o distanta de 60km intr-o ora. Cam mult! Lasand la o parte conditiile de calatorie, vreau sa evidentiez ca suntem in urma cu mult(nimic nou) dar la noi in tarisoara asta se investeste in orice altceva decat este important: INFRASTRUCTURA si totusi vrem sa avem turism, economie sau investitii straine. Fara o infrastructura dezvoltata nu ma mir ca suntem priviti cum suntem priviti de cei din strainatate si de faptul ca luam la concurenta doar tarile din lumea a III-a. Stramosi nostrii romanii spuneau ''Drum egal civilizatie'' iar noi nu am vrut drumuri indiferent de ce fel ar fi el, drum feroviar ,sosea sau autostrada. Ce avem in schimb, daca ar fi sa dam dreptate alesilor nostrii avem studii de fezabilitate, proiecte sau idei. Acestea exista trebuie sa recunoastem si sa le ''multumim'' pentru ele dar nu ne putem multumi cu ele asa cum ei se multumesc. De ce se multumesc cu ele? Pentru ca au facut averi si profit firmelor in urma acestor studii care nu se vor concretiza in nici 20 de ani de acum incolo. In incheiere vreau sa va transmit ce ne spunea in urma cu ceva ani presedintele tarii noastre pe cand era la carma acestui sector ''Aici sunt banii dumneavoastra!''

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu